♦Biserica noastră îl prăznuieşte astăzi pe unul dintre cei mai mari sfinţi, Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcător de minuni care, în secolul al IV-lea, a participat la cele mai importante momente ale Bisericii, dovedind astfel că Dumnezeu l-a ales ca să lucreze prin el. Pe cât de simplă, pe atât de complexă şi de profundă a fost viața lui. Înţelegem de ce a fost profundă, pentru că el trăia în Hristos şi cu Hristos trăia în Dumnezeu. A fost și complexă, deoarece la Sfântul Nicolae întâlnim cele două dimensiuni opuse ale unui conducător: autoritatea şi blândeţea. Altfel spus, autoritate prin blândeţe și bunătate. Astfel, Sfântul Ierarh Nicolae s-a impus atunci când nimeni nu l-a înţeles. Când, chiar cei mai cuminţi şi sfinţi episcopi de la Sinodul I ecumenic l-au exclus, neînțelegându-l, Hristos l-a readus ca pe unul prin care El voia să lucreze. De aceea, Sfântul Nicolae rămâne […]
♦Dregătorul din Evanghelia de astăzi, un tânăr bogat, era preocupat în primul rând de mântuire, de aceea I-a şi răspuns sincer lui Hristos că a păzit legea din copilărie. Dacă în vremurile noastre, oameni maturi, chiar în vârstă, se ruşinează de credinţă, acest bărbat socotea că viaţa lui trebuie să se întemeieze pe credinţă. La provocarea lui: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”, Hristos îl întreabă doar dacă ştie poruncile. El nu numai că le ştie, dar Îi răspunde că le-a păzit din copilărie. Nivelul acesta de vieţuire religioasă, care în concepţia evreilor însemna intrarea în viaţă, era cel la care dorea, tindea şi era mulţumit să ajungă orice evreu. Dacă păzeşti poruncile, vei avea viaţă – se spune încă din Vechiul Testament, în Levitic. Dregătorul însă dorea mai mult. ♦Acestui om, pe care astăzi l-am numi politician, om cu o funcţie în stat, Hristos îi spune că […]
♦Intrarea în biserică a Maicii Domnului este unul dintre actele pe care fiecare dintre noi ar trebui nu numai să-l cunoaştem, ci şi să-l trăim mereu. Viaţa noastră are ca singur scop pregătirea pentru intrarea în viaţa veşnică. Hristos, Dumnezeul nostru, la provocarea pe care o face tânărul bogat, răspunde astfel: „Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile!” Oare tânărul nu se născuse, nu trăia, nu cunoştea viaţa? Sigur că Hristos Se referă la viaţa pe care o căuta acest tânăr, şi anume la viaţa veşnică. Acesta ar trebui să fie, de altfel, gândul pe care fiecare părinte să-l semene în mintea şi în sufletul copilului său. Tinerii au nevoie să se ţină de ceva. A ţine poruncile era poate puţin prea pretenţios, am zice noi, deşi tânărul din Evanghelie le-a păzit din copilărie. ♦A intra în viaţă, iubiţii mei, înseamnă a te ţine de cale. De aceea, Sărbătoarea […]
În cadrul Parteneriatului educațional interjudețean „Hristos și tinerii”, încheiat între Școala Gimnazială Șeica Mare și Mânăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, unul din obiectivele propuse a fost și formarea conduitei și conștiinței elevilor în spiritul respectului față de un mod de viață sănătos, creștin. În acest sens, Părintele Ioan Cojanu, starețul Mânăstirii „Sf. Ioan Botezătorul”, le-a vorbit elevilor școlii, în data de 15 noiembrie 2024, la începutul Postului Nașterii Domnului, despre ceea ce înseamnă a posti în general și cum pot pune în practică postul la vârsta lor. În finalul întâlnirii duhovnicești, Părintele a răspuns numeroaselor întrebări adresate de copii.
Asemenea multor oameni atinși de chemarea lui Dumnezeu, Părintele Dumitru Stăniloae a căutat un singur lucru: desăvârșirea. Apropiindu-ne de viața și de scrierile dânsului, vedem că semințele iubirii dumnezeiești nu au căzut nici pe loc pietros, nici între spini, ci pe un pământ ales, bine pregătit de înaintașii săi din Țara Bârsei și apoi cultivat cu multă atenție și statornicie de-a lungul întregii sale vieți. Se trăgea dintr-un neam de țărani robuști, inteligenți și mai ales credincioși, iar această moștenire genetică l-a ajutat să-și formeze un caracter hotărât și perseverent, să țină o rânduială aspră de muncă și rugăciune, să reziste prigoanei comuniste și temniței, și, mai presus de toate, să intuiască tainele vieții veșnice, să fie atras de cunoașterea lui Dumnezeu și de îndumnezeire. Așa cum mărturisește fiica sa, de câte ori se întorcea în satul natal, primul gest era acela de a scoate o găleată cu apă din […]
♦Biserica noastră îl prăznuieşte astăzi pe Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, făcătorul de minuni, a cărui viaţă ne dovedeşte că şi creştinii din zilelor noastre sunt chemaţi să răspundă aceloraşi încercări prin care au trecut cei care au trăit în urmă cu o mie sau două mii de ani, cunoscând aceeaşi formă de mântuire şi de îndumnezeire. Deşi a trăit într-o ţară ocupată de musulmani, cele mai multe prigoniri ale Sfântului Nectarie au fost de la ai săi, şi nu numai de la credincioşi, ci chiar şi de la slujitorii Altarului. Aceasta înseamnă că, pentru mântuirea noastră, avem nevoie să îndurăm multe atunci când trebuie să dezlipim de noi un lucru nu neapărat păcătos, dar care s-a lipit de noi mai mult decât trebuie. Aşa sunt, spre exemplu, lucruri materiale, chiar spirituale, cum ar fi cultura noastră, de care am ajuns să facem şi noi atât de mult caz, sau […]
Părintele Arhimandrit NICOLAE MOLDOVAN, bunul şi vrednicul stareţ al Mânăstirii Nicula, s-a mutat la Domnul astăzi, 31 octombrie 2024. În vârstă de 64 de ani, dânsul a cârmuit obştea acestei sfinte mânăstiri din anul 2012, punându-şi tot sufletul în slujirea lui Dumnezeu. Născut în 23 decembrie 1960, într-o familie evlavioasă din satul Agrişu de Sus, judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost educat în duhul credinţei ortodoxe şi al valorilor tradiţionale. Simţind chemare spre viaţa monahală, a intrat în obştea Mânăstirii Nicula în anul 1991, iar în anul următor a fost călugărit. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Bartolomeu l-a hirotonit în anul 1993 şi l-a numit iconom al mânăstirii, cunoscându-i bine calitatea de gospodar, pe care a şi demonstrat-o în anii care au urmat. Nu numai faptul că s-a implicat necontenit în dezvoltarea administrativă a mânăstirii, cu bună chibzuială şi cu jertfelnicie, ci şi dragostea faţă de fiii săi duhovniceşti, care îl căutau în număr […]
Părintele profesor Constantin Coman este, fără îndoială, unul dintre marii noștri teologi actuali, preocupat nu doar de teologia academică, ci și de teologia experienței. Este un biblist eliberat de limitările biblicismului, pentru care experiența nemijlocită a Dumnezeirii este o realitate incontestabilă, experiată constant de-a lungul istoriei Bisericii până la părinții contemporani. Parcursul său teologic și duhovnicesc se datorează – așa cum mărturisește – întâlnirilor providențiale care l-au format. În cartea „Moștenirea sau așa cum mi-am însușit rădăcinile duhovnicești”, publicată de Editura Bizantină în acest an, părintele profesor subliniază diferența esențială dintre formare, pe care o consideră mai curând inițiere sau ucenicie, și informare, care nu are nici un aport în edificarea noastră lăuntrică. Născut în anul 1953, părintele Constantin a cunoscut mari personalități ale veacului trecut, atât din sfera teologiei și a culturii, cât și din rândul marilor părinți duhovnicești trecuți relativ recent la Domnul, deopotrivă din țara noastră și […]
♦Preasfinţitul Vasile a fost un om frumos şi a devenit cu timpul tot mai frumos, pentru că a ştiut din ce în ce mai mult să se ascundă pe sine şi să-i promoveze pe alţii. În ultimii şapte ani de viaţă, Preasfinţitul nu a mai reuşit să fie atât de mult prezent în mijlocul oamenilor ca până atunci, dar nici în această perioadă chipul dânsului nu a fost umbrit de suferinţă. Dimpotrivă, suferinţa l-a făcut să strălucească mai profund, să ne zâmbească parcă dintr-o altă lume, care nu mai poate fi atinsă de chinuri sau de necazuri, chiar dacă pe trupul dânsului se aflau semnele suferinţei. Crucea era în inima dânsului, aşa cum spunea Apostolul Pavel: „Port în trupul meu semnele Domnului Iisus” (Ga 7, 17). ♦Toată viaţa a căutat să fie de folos celorlalţi. Începând cu familia, mai ales cu mama dânsului, apoi cu cei care i-au fost colegi […]
♦Neinsistând asupra minunii săvârşite de Domnul în Evanghelia de astăzi, decât amintind că, şi de data aceasta, Hristos a făcut minunea în colaborare cu omul, mai precis cu Simon, cel pe care-l va numi Petru, aş vrea să mă refer la ceea ce se întâmplă după ce se petrece această minune. Pescarii se întorc la mal, dar gestul lui Petru este neaşteptat. Unii ar spune că seamănă cu gestul celor din ţinutul gherghesenilor, care, după ce Hristos a tămăduit doi îndrăciţi, iar ei au pierdut o turmă de porci în lac, L-au rugat pe Hristos să plece din ţinutul lor. Tot aşa şi Petru, aruncându-se în genunchi, Îl roagă la fel de direct, cum era şi el: „Ieşi de la mine, Doamne, că sunt păcătos!” Bogat de acuma, el se simţea devastat, îşi simţea doar pustiul din el şi că nu poate să-I ofere nimic lui Hristos, nici chiar sufletul […]
♦În vremurile noastre se vorbeşte prea mult de suferinţă. Pe de o parte, lumea fuge tot mai mult de suferinţă; pe de altă parte, aceeaşi lume simte o suferinţă tot mai adâncă şi mai agresivă. Iar atunci când nu există suferinţă trupească, există o suferinţă sufletească. De ce o simţim mai adânc? Poate tocmai pentru că fugim de ea. Hristos, Dumnezeul nostru, a venit în lume pe calea chenozei, adică a deşertării de Sine, a golirii de slava Sa şi a suferinţei. Şi chenoza, şi suferinţa înseamnă cruce. Acelaşi lucru ne cere şi nouă: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine şi să-şi ia crucea”, îmbrăţişând suferinţa. ♦Toate aceste lucruri ce se petrec în lume au o anumită componentă corectă. Omul este făcut de Dumnezeu să fie fericit, să se bucure, să se împărtăşească nu numai de viaţa aceasta, ci şi de acel belşug de […]
Răscumpărătorul neamului omenesc voiește să ne arate naşterea şi plăsmuirea cea nouă prin asemuirea cu cea dinainte; precum atunci, mai înainte, luând lut, a plăsmuit pe Adam cel dintâi din pământ nelucrat, neatins, tot aşa acum şi în cele de față, lucrându-şi propria Întrupare şi alegând din toată zidirea – după cum am putea spune – în locul acelui pământ, pe această curată şi cu totul neprihănită Fecioară, înnoind în ea ceea ce are asemenea nouă din noi, Ziditorul lui Adam S-a numit Adam cel nou, pentru ca Cel nou şi veşnic să-l mântuiască pe cel vechi. Hai, însă, să spunem pe scurt cine este [aceasta] şi din ce părinţi s-a născut, povestind iute, pe cât e cu putinţă, istoria. Prin urmare, aceasta, slava tuturor, a fost fiica lui David, sămânţa lui Ioachim, urmaşa Evei, odrasla Anei. Căci Ioachim [era] bărbat blând, cinstit, crescut în legile lui Dumnezeu, vieţuind cumpătat […]
CE ESTE TIMPUL? Pentru Părintele Dumitru Stăniloae, „timpul este scara întinsă de eternitatea lui Dumnezeu, pusă la dispoziția mea după măsura mea, printr-o lucrare a lui Dumnezeu la nivelul meu”. Pentru noi toți, timpul trebuie să devină poarta spre eternitatea lui Dumnezeu. Timpul nu măsoară eternitatea, însă o atinge prin faptele omului săvârșite în timp. TIMPUL ȘI OMUL Parafrazând cuvintele Mântuitorului, putem spune că nu omul a fost făcut pentru timp, ci timpul pentru om, iar omul pentru eternitate. Omul, deși limitat ca creatură, are capacitatea să se depășească pe sine și prin har să săvârșească lucrul lui Dumnezeu. Fără fapta omului care să aibă dimensiunile veșniciei, timpul nu-și are justificare, ba mai mult, prezența sa devine o poartă spre abisul inexistenței. HARUL ȘI TIMPUL Timpul ne este dat măsurat, harul nu este cu măsură. Harul fiind manifestarea (epifania) lui Dumnezeu în timp, oferă timpului ce ni s-a dat dimensiunile […]
♦Pe tot parcursul istoriei creştine, de două mii de ani încoace, mulți aleși ai lui Dumnezeu, episcopi, preoţi și credincioşi, s-au făcut adeseori „privelişte îngerilor şi oamenilor” numai pentru că au rămas statornici cuvântului lui Dumnezeu. Putem astfel spune că, pentru noi, praznicul de astăzi nu este altceva decât chipul desăvârşit al Vechiului Testament, al Drepţilor şi al Prorocilor, care prin tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul se identifică cu Hristos. Așa cum a făcut în această lume, Sfântul Ioan Botezătorul va merge înaintea Domnului și prin coborârea lui la iad, pentru a duce şi celor de acolo vestea mântuirii. De aceea, socotim că apogeul propovăduirii îl atinge Sfântul Ioan Botezătorul prin praznicul de astăzi. ♦Iată cum ar trebui să înţelegem noi misiunea și propovăduirea creştină. Hristos a spus: „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor […]
♦Chiar dacă în Evanghelia duminicii de astăzi nu se mai vorbeşte despre boli, nici trupeşti, nici sufleteşti, întâlnim totuşi o nevoie a oamenilor. Primul lucru pe care aş vrea să-l subliniez este că nu trebuie să ne ruşinăm dacă ne apropiem de Hristos dintr-o nevoie. El nu ne va reproşa niciodată, aşa cum am face noi: Acum îţi aduci aminte de Mine, când ai nevoie de Mine? Nu, Dumnezeu nu ne va refuza pentru că venim la El numai atunci când avem nevoie. Problema este alta, şi anume că noi nu ne dăm seama că avem nevoie tot timpul de Dumnezeu. Nu trebuie să fii bolnav sau să ai alte necazuri ca să vii la Hristos. Este suficientă foamea. Cei din Evanghelia de astăzi primesc şi se împărtăşesc de minunea săvârşită de Hristos pentru că au flămânzit. Veţi zice: Da, trupeşte. Şi trupeşte, pentru că sufletul este în trup. Să […]
Schimbarea la Faţă a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Muntele Taborului, înaintea celor trei apostoli, a fost răspunsul pe care Dumnezeu Se simţea dator să-l dea celor doi Drepţi ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, care I-au cerut să-I vadă faţa. Şi unul, şi celălalt s-au lepădat de sine pentru a-L căuta pe Dumnezeu. Şi unul, şi celălalt au alergat spre înălţimile cele duhovniceşti prin curăţire. Aşa cum spunea și Sfântul Grigorie de Nyssa: prin îndepărtarea de lume, prin auzirea glasului Cuvântului, prin vederea luminii şi apoi prin pierderea totală în cunoaşterea faptului că Dumnezeu este dincolo de orice cunoaştere. Şi totuşi, pe Tabor, oamenii au văzut slava lui Dumnezeu, atât Moise cu Ilie, cât și ucenicii Domnului. Dacă, în Vechiul Testament, răspunsul pe care îl dă Dumnezeu este că „nu va vedea omul faţa Mea şi să fie viu”, iată că singura posibilitate de a vedea […]
♦După ce rostește predica de pe munte, Hristos face câteva minuni în Capernaum: vindecă pe sluga sutașului, apoi urcă în corabie și, după ce potolește furtuna pe mare, trece pe țărmul celălalt, în ținutul Gadarei. Minunile vin peste apostoli, copleșindu-i mai mult decât valurile mării în timpul furtunii, și nu întâmplător, căci, mai înainte, învățăturile Domnului au venit peste ei ca un iureș. Capetele lor vuiau de aceste învăţături, lucrurile nefiind deloc aşezate. Era foarte greu ca ei nu numai să înţeleagă, ci chiar să urmărească totul. De aceea şi evangheliştii le vor relata așa cum le-au reţinut sau cum le-au înţeles. ♦Dintru început ne dăm seama că Hristos vine într-un ținut ostil, fapt care nu-L miră, chiar dacă mai înainte, în Evanghelia care s-a citit duminica trecută, El a fost uimit și a spus că „nici în Israel n-am aflat atâta credinţă” câtă avea sutașul păgân. Oamenii pe care […]
♦Cuvântul Domnului din Evanghelia de astăzi ne prezintă esențialul relației noastre cu Dumnezeu şi cu semenii, și anume ochiul duhovnicesc. Hristos atrage atenţia că, pe lângă vederea trupească, omul are şi o vedere duhovnicească, anume înţelegerea sau înţelepciunea. Ochiul duhovnicesc este mintea omului. Lumina duhovnicească este harul Duhului Sfânt, acea lumină pe care Dumnezeu a purtat-o deasupra apelor la începutul creaţiei, diferită de lumina materială pe care a creat-o în ziua a patra. Prezenţa acestei lumini are ca scop atât vederea dumnezeiască, pentru că, după ce a creat în fiecare zi, Dumnezeu a privit și a văzut că toate sunt bune, cât și vederea duhovnicească, deoarece Dumnezeu l-a pus pe om să privească şi el. Dumnezeu i-a trecut pe dinaintea ochilor săi întreaga creaţie şi l-a provocat pe Adam să pună nume tuturor celor create de El. Iar Adam a pus nume potrivit fiecărui lucru, cunoscând însuşirile tuturor celor create […]
De ce merge un mirean la Athos? Ce caută și ce așteptări are? Cum scrie un mirean despre Athosul contemporan? Acestea erau întrebările din mintea mea când am luat în mână cartea lui Stefanos Dimopoulos: „Athos – tărâmul sfințeniei: întâlniri cu marii părinți athoniți ai veacului al XX-lea”. Dar cine este acest Stefanos Dimopoulos? Un medic oftalmolog, foarte priceput chirurg, cu recunoaștere internațională, având studii postdoctorale în Germania, și tată a cinci copii (patru băieți și o fată). Încă din vremea studenției este un căutător. Ucenic apropiat al Părintelui Emilianos, rămâne atașat duhovnicește obștii Mânăstirii „Simonos Petra” și multor părinți aghioriți încă de pe vremea când nu erau atât de cunoscuți și asaltați de lume. Încă din 1973, când a fost prima dată la Simonos Petra, se socotește pe sine ca făcând parte din sânul familiei duhovnicești a mânăstirii. Slujirea lui, ascultarea lui a fost (și încă este) tămăduirea și […]
♦Aflându-ne în Duminica Tuturor Sfinţilor, prima după Pogorârea Sfântului Duh, am putea socoti că este o duminică în care sunt prezentate roadele Duhului Sfânt. Da, vieţile sfinţilor sunt, de altfel, roadele Duhului Sfânt. Dar, ascultând Sfânta şi Dumnezeiasca Evanghelie, care este ca o declarație de război, putem vedea această duminică ca pe un început de luptă, sigur, cu sine. Când auzim de război, ne gândim că trebuie să ne luptăm cu cineva, cel mult cu Dumnezeu, nicidecum cu oamenii şi nici chiar cu diavolul. Cel care se luptă cu sine are întotdeauna sorţi de izbândă. După cum spune îngerul în lupta lui cu Iacov, „cel care se luptă cu Dumnezeu, cu oamenii biruieşte”. Este important să spun acest lucru, pentru că, altfel, Evanghelia de astăzi ni se pare nu foarte grea, nu de neînţeles, ci o ameninţare. De cel care se leapădă de Hristos şi El Se va lepăda. Cine […]
♦Biserica ne pregăteşte astăzi pentru marele Praznic al Pogorârii Duhului Sfânt. Aş socoti această duminică ca o icoană a vieţii noastre religioase, mai precis icoana relaţiei noastre cu Dumnezeu, pentru că, în prima parte a Rugăciunii arhierești, Hristos ne prezintă relaţia Sa cu Tatăl cel ceresc, care este modelul sau prototipul relaţiei noastre cu Dumnezeu. În primul rând, şi pentru Iisus Hristos, Dumnezeu este Tatăl. În al doilea rând, El ne arată că, şi pentru noi, Dumnezeu este Tatăl. De aceea, nu întâmplător, El alege să ne înveţe o rugăciune numită de noi „Tatăl nostru”, pentru că aşa Se adresa El Tatălui. Veți zice că în această rugăciune sunt cuprinse şi expresii care Îl prezintă pe cel care se roagă ca fiind pe pământ. Da, Hristos era şi El pe pământ, fiind atât Fiul lui Dumnezeu, cât şi Fiul Omului. ♦Deşi noi suntem numai oameni, născuţi din oameni, suntem chemaţi […]
♦Prezența lui Hristos între Înviere şi Înălţarea la ceruri aduce nu numai întărirea credinţei apostolilor în Dumnezeiescul lor Învăţător, ci ne întărește și pe noi, cei ce credem în El. Pe de o parte, deoarece prin moarte a biruit moartea, prin pogorârea la iad a biruit tot răul, şi, pe de altă parte, deoarece este prezent mai mult în viaţa noastră decât înainte de Patima Sa. Până la Înviere, Hristos a socotit să nu Se arate ucenicilor decât ca Om, deşi era şi Dumnezeu adevărat. După Înviere, prezența Lui este condiţionată de dorinţa noastră, şi nu de una de moment, ci de o dorinţă concretizată în faptă, adică în viaţa noastră. ♦Orice om care vrea să-L vadă pe Hristos și să fie aproape de El este chemat să trăiască ca atare, iar atunci prezenţa lui Hristos va fi mai profundă decât înainte de Patimă. Iată ce a spus ucenicilor: „Eu […]
♦Dacă în primele trei duminici ale Învierii noi Îl cinstim pe Hristos cel înviat, Care prin Învierea Sa a arătat tuturor că este Domn şi Dumnezeu, biruind păcatul, iadul şi moartea, în următoarele duminici Îl cinstim pe Hristos ca Dumnezeu în facerile Sale de minuni. Am zice că ne întoarcem la Hristos cel dinainte de Înviere. Chiar apostolii, femeile mironosiţe şi toţi ucenicii Domnului, după Înviere văd cu alţi ochi minunile pe care Hristos le-a săvârşit şi înţeleg că acestea au alt rost. ♦În primul rând aş vrea să subliniez faptul că minunile pe care Dumnezeu le săvârşeşte sunt un firesc al Lui. Nu este nimic excepţional pentru Dumnezeu în a face minuni. Veţi zice: Pentru noi de ce este excepţional? Pentru că ele depăşesc viaţa noastră. De aceea şi sunt numite minuni, pentru că depăşesc cadrul în care Dumnezeu ne-a aşezat ca să ne petrecem viaţa pe pământ. Prin […]
Târgul de cArte a avut loc şi anul acesta în aer liber, pe esplanada Muzeului Unirii, atrăgând mulţi vizitatori, mari şi mici, atât la standurile de cărţi, cât şi la evenimentele şi spectacolele organizate de Biblioteca Judeţeană Alba Iulia. Editura Epifania a fost prezentă şi ea alături de alte edituri din ţară, expunând cărţile proprii editate în ultimul timp, dar şi alte cărţi de teologie şi spiritualitate ortodoxă, cărţi de rugăciuni şi cărţi pentru copii. La acelaşi stand a participat Librăria Epifania din Braşov, cu o frumoasă ofertă de articole personalizate de papetărie, cărţi legate în piele şi icoane.
♦A doua duminică a Învierii, numită Duminica Tomii, a rămas pentru noi, creştinii, ca un reper de vieţuire şi de relaţie a omului cu Dumnezeu, dar mai ales a creştinului cu Hristos cel înviat. Sfântul Apostol Toma, unul din cei doisprezece Apostoli, era atât de dedicat prieteniei cu ceilalţi ucenici şi implicit cu Domnul, încât, atunci când Hristos a vrut să meargă să-l învieze pe Lazăr care murise, deşi El Însuşi era căutat de iudei ca să fie ucis, a exclamat: „Să mergem să murim şi noi împreună cu El!” Acest prieten al lui Hristos are nefericita surpriză de a nu fi împreună cu ceilalţi ucenici atunci când Domnul li s-a arătat. Evanghelia citită la Vecernia de la a doua Înviere chiar se încheie cu un cuvânt foarte greu spus de Toma: „Nu voi crede!” ♦Oare de ce a spus Toma acest cuvânt? Eu aş socoti că el şi-a permis […]
♦În mai multe rânduri Hristos, prin Sfinţii Săi Ucenici şi Apostoli, subliniază faptul că drumul spre El este unul singur, şi anume crucea, jertfa și lepădarea de sine. Este drumul pe care l-a făcut și Hristos spre noi. Datorită păcatelor noastre, El a trebuit să guste din partea cea vătămătoare și dureroasă a jertfei. La fel trebuie să facem și noi, deoarece păcatul s-a lipit de noi și uneori rana devine adâncă în lepădarea de noi înșine şi ne poticnim. Dar iată că şi la această dimensiune a lucrării duhovniceşti Hristos ne arată nu numai că nu suntem singuri, ci că El este Cel ce lucrează și împlineşte lucrarea noastră. Astfel, în urcuşul cel duhovnicesc, crucea noastră este propusă ca o scară. Sigur că urcuşul duhovnicesc nu se face numai pe treptele virtuţilor, ci şi cel ce se leapădă de patimi, luptându-se cu sine pentru a se curăța de întinăciunea […]
♦Dacă primele două duminici ne stabilesc calea postului, iată că, în a treia duminică, Hristos ne arată care este calea și cum să mergem pe ea. Sigur, Hristos spune clar: „Eu sunt Calea”. Dar mai spune: „Eu sunt Adevărul”, adică Ținta, Lumina și Cuvântul Adevărului. Astăzi, El ne arată ce înseamnă pentru noi calea. ♦În primul rând, trebuie să subliniem faptul că Hristos nu condiţionează şi nu obligă. Deşi viața de aici nu o putem trăi fără El, totuși putem trăi ca şi când El nu există. Dumnezeu ne oferă o libertate absolută când ne pune înainte binele şi răul, viaţa şi moartea, aşa cum spune în Vechiul Testament: „Iată, pun înaintea ta binele şi răul, viaţa şi moartea. Alege viaţa ca să trăieşti!” Nu numai că Hristos este calea și ţinta, dar El merge cu noi pe această cale. Şi prima condiţie ca viaţa de aici să devină cale […]
(…) Pe acestea atunci cumpănindu-le întru sine, Arhanghelul s-a înfățișat în cămară şi, ajungând în odaia în care sălăşluia Fecioara, s-a apropiat ușor de uşă şi, intrând, a zis cu glas blând Fecioarei: „Bucură-te, cea cu har dăruită, Domnul este cu tine!”[i]Αstăzi este cu tine Cel mai înainte de tine, iar după puţină vreme, Cel dintru tine. Cel dintâi lucru [se petrece] în veşnicie, iar al doilea, sub vremi. O, ce nemăsurată iubire de oameni! O, ce bunătate! Vestea bucuriei nu ar fi fost mulțumitoare, dacă n-ar fi dat pe faţă, prin rodul zămislit în Fecioară, pe Însuși Lucrătorul bucuriei. Căci cuvântul „Domnul este cu tine” descoperă în chip vădit că Însuşi Împăratul este de faţă, întreg întrupat în ea şi nedespărţit de slava Sa proprie. „Bucură-te, cea cu har dăruită, Domnul este cu tine!”Bucură-te, unealta bucuriei, prin care osânda blestemului s-a dezlegat şi în locul ei dreptatea bucuriei […]
♦Ne aflăm în prima Duminică a Postului Mare, numită şi Duminica Ortodoxiei, în care Biserica prăznuieşte biruinţa dreptei credinţe asupra multor erezii care, timp de cinci secole, au lovit în interiorul Bisericii, căutând să o dezbine. Aceste frământări au avut loc mai ales în Imperiul roman de răsărit, pentru că între timp Imperiul roman de apus aproape a dispărut, forma lui păstrându-se doar prin papalitatea care căuta să administreze acest titlu. Bizanţul avea mai multe frământări spirituale, deoarece era o Biserică vie, în care viaţa duhovnicească era vădită prin atitudinea pe care marii Părinţi ai Bisericii, cinstiţi de noi ca sfinţi, o mărturiseau propovăduind adevărurile de credinţă, dar în care exista și o anumită tendinţă de a se aluneca în diferite eresuri, atât din partea autorităţilor, cât şi din partea unor membri direcţi ai Bisericii. Mândria, ambiţiile şi interesele pământeşti au dus la diferite erezii, începând de la cea a […]
♦Iată-ne la începutul Postului Mare, perioadă foarte importantă a ciclului duhovnicesc care cuprinde întregul an bisericesc, dar şi întreaga noastră viaţă. Cu fiecare ciclu, viaţa noastră nu numai că se îndreaptă spre o ţintă duhovnicească, ci capătă sens tot mai profund şi o valoare tot mai mare. Cu cât trupul devine mai firav, cu atât viaţa sufletească devine mai bogată. De aceea, Postul Mare fiind cea mai intensă perioadă a anului bisericesc în ce priveşte lucrarea noastră de mântuire şi apropierea de Dumnezeu, atenţia noastră trebuie să fie îndreptată în primul rând, sigur, spre post, dar nu numai, ci şi spre rugăciunile pe care Biserica ni le propune, spre tot ceea ce înseamnă viaţă duhovnicească, spre spovedanii mai dese, spre prezenţa noastră la sfintele slujbe şi spre primirea mai adevărată a Sfintelor Taine. ♦Cele şase săptămâni de post sunt o lucrare ce are rezonanţe şi se reflectă în întregul an. […]
♦Ne apropiem de perioada Postului Mare în care ne pregătim, timp de patruzeci de zile, să fim împreună cu Hristos, „să murim şi să înviem împreună cu El”, așa cum au spus Sfinții Apostoli sau cum auzim în cântarea din noaptea Învierii: „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu”. Subliniez lucrul acesta, fiindcă foarte uşor alunecăm în gândul că noi înviem. Noi nu putem învia singuri. Noi vom învia cu Hristos. Cel ce a înviat ne înviază şi pe noi, dacă credem în Învierea Lui. Dar mai întâi Hristos a murit împreună cu noi, coborând până la iad. Deci timp de patruzeci de zile și noi ne pregătim să murim faţă de păcat, ca să fim cu Hristos, Cel care este fără de păcat. Astfel, El moare împreună cu noi, iar noi înviem împreună cu El. Acesta este exerciţiul celor patruzeci de […]
